04.09.2010 21:00
-
Gaziantep
-
-
Dinamo
Suporterii prezenţi la meci au taxat vehement evoluţia favoriţilor în partida de azi. La final, singurul care a scăpat fără apostrofări a fost căpitanul Lobonţ
Tehnicianul liderului şi-a apărat fotbaliştii, făcuţi nesimţiţi de preşedintele executiv Cristi Borcea, şi spune că el este responsabil pentru ceea ce s-a întîmplat azi, la remiza 0-0 cu CS Otopeni, acasă
Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, i-a atacat şi el pe jucători după meciul încheiat la egalitate cu CS Otopeni, 0-0. Acesta a anunţat că nu-i va mai plăti pe jucători pînă la vară
Gabriel Tamaş a fost protagonistul unei faze discutabile în minutul 57, cînd l-a împins în marginea careului pe Lazici, ilfovenii cerînd penalty. Preşedintele executiv Cristi Borcea susţine că jucătorul său nu a faultat pentru că a atins mingea
Borcea a continuat atacurile şi la adresa tehnicianului "cîinilor", pe care l-a acuzat că nu se poate impune în faţa jucătorilor
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, s-a declarat dezamăgit de prestaţia elevilor lui Mircea Rednic, acuzînd mai ales dezorganizarea arătată contra lui CS Otopeni
Dinamoviştii vor suferi după semi-eşecul cu CS Otopeni de azi, 0-0 acasă. Cristi Borcea a dezvăluit că jucătorii nu vor mai primi banii timp de două luni pentru că această remiză şi mai ales pentru atitudinea pe care au avut-o, care l-a deranjat teribil pe şeful "cîinilor"
"Cîinii" au remizat azi acasă cu CS Otopeni într-un meci în care au avut doar două ocazii de poartă, în prima repriză, în a doua nereuşind în nici un fel să facă diferenţa faţă de echipa clasată pe locul 17. Vezi o galerie foto de la partidă!
Nemulţumit de rezultatul de la pauză, 0-0 acasă cu Otopeni, Mircea Rednic a făcut o schimbare chiar după primele 45 de minute, introducîndu-l în teren pe Claudiu Niculescu
În minutul 26, Adrian Cristea pasează la marginea careului de 16 metri advers, mingea ajunge la Torje, care prelungeşte pînă la Dănciulescu, dar şutul atacantului dinamovist este respins de Cristi Munteanu
În minutul 24, Moţi a reluat periculos cu capul din 4 metri o lovitură de colţ executată pe lung de Adrian Cristea, dar un fundaş advers a respins de pe linia porţii
În minutul 22, Adrian Cristea pătrunde cu mingea la picior, driblează un adversar, dar balonul trimis de el trece pe lîngă poarta lui Cristi Munteanu
În minutul 8, Boştină şutează din lovitură liberă, însă Cristi Munteanu respinge de lîngă bară