04.09.2010 21:00
-
Gaziantep
-
-
Dinamo
Directorul sportiv al lui Dinamo a fost implicat intr-un conflict cu preparatorul fizic al echipei adverse la meciul din aceasta seara, din care italianul din stafful celor de la Vaslui a iesit destul de sifonat. Danilescu spune ca in intreaga sa cariera nu a mai fost eliminat
Mircea Rednic spune că are soluţii să-i înlocuiască pe absenţii N'Doye şi Cl. Niculescu, la meciul din Cupa României, cu Rapid, şi îi ironizează pe giuleşteni, care declaraseră că Dinamo e tare "la butoane".
Adrian Cristea a fost înlocuit în minutul 66 de Gabi Boştină, iar fanii roş-albi l-au chemat să salute galeria şi să scandeze împotriva rivalei din Ghencea.
Eroul meciului cu FC Vaslui, Marius Niculae, îi asigură pe suporteri că el şi colegii săi au învăţat din greşeli şi depinde doar de ei ca Dinamo să cîştige titlul!
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, nu-l ia în seamă pe Adrian Porumboiu şi spune că roş-albii se pregătesc de meciul din Cupa României, cu Rapid.
Înfrîngerea categorică a echipei sale în Ştefan cel Mare l-a iritat peste măsură pe patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu, care acuză Dinamo.
Dinamo îşi continuă drumul spre Champions League, iar Mircea Rednic asigură că nu are de gînd să părăsească formaţia din Ştefan cel Mare.
Mircea Rednic s-a declarat mulţumit de faptul că elevii săi i-au înţeles mesajul şi au evoluat aşa cum şi-a dorit contra lui FC Vaslui.
Vasile Turcu îi transmite lui Adrian Porumboiu să nu mai acuze arbitrajul, pentru că Dinamo a cîştigat fără drept de apel.
Antrenorul vasluienilor, Viorel Moldovan, spune că Dinamo nu l-a surprins cu nimic în prima repriză, acuzîndu-i pe "cîini" că ştiu să-şi ia măsuri ca să nu piardă.
Principalul finanţator al lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a acuzat maniera de arbitraj a lui Ovidiu Haţegan.
În minutul 90, Marius Niculae a trimis mingea în poartă din centrul careului, după o pasă excelentă a lui Ionel Dănciulescu, în urma unui alt contraatac al dinamoviştilor.
Dinamo s-a impus la scor, 4-1, pe teren propriu, în faţa formaţiei FC Vaslui, instalîndu-se confortabil în fotoliul de lider. Roş-albii au acumulat 49 de puncte, distanţîndu-se la 3 puncte de următoarea clasată, Unirea Urziceni.
În minutul 87, Zicu a scăpat pe contraatac, l-a driblat pe Farkaş şi a şutat imparabil la colţ, cu piciorul drept.
În minutul 78, Marius Niculae a reluat din vole o centrare din corner şi mingea a trecut printre picioarele lui Kuciak, după ce fusese deviată şi de Farkaş.
În minutul 50, arbitrul de rezervă al partidei Dinamo - FC Vaslui, Ionică Serea, i-a semnalat "centralului" Ovidiu Haţegan un incident petrecut între directorul sportiv al roş-albilor, Constantin Dănilescu, şi preparatorul fizic al vasluienilor, Paolo Pototnik. Haţegan a decis să-i trimită pe cei doi în tribună.
În minutul 22, Marius Niculae a înscris dintr-un penalty scos tot de el, după un fault în careu al lui Cînu.
Vezi imagini foto realizate de fotoreporterul Gazetei, Gabriela Arsenie, de la partida Dinamo - FC Vaslui!
Marius Niculae a deschis scorul în Ştefan cel Mare, contra lui FC Vaslui, transformînd penalty-ul pe care tot el îl obţinuse în minutul 24, iar în minutul 78 a reuşit "dubla". Niculae nu s-a oprit aici, facînd hattrick-ul în minutul 90.
Osvaldo Miranda nu a mai fost titularizat de Mircea Rednic de la partida din etapa a 15-a, cu Unirea Urziceni, din 16 noiembrie 2008, cîştigată de ialomiţeni cu scorul de 1-0.
Dinamo s-a impus cu scorul de 4-1 în faţa lui FC Vaslui. Partida a fost live pe GSP TV şi live text pe www.dinamovisti.ro!
La peluza I a stadionului din Ştefan cel Mare, fanii au afişat un banner pentru Silviu Izvoranu: "Izvo, ai recuperat un simbol adevărat"